Pe șevalet e pânza încă goală Dar toamna-și varsă marea de culoare Din lan, din pom, din crâng, din iaz, din floare Și toate prind pe pânză rânduială. Imaginea se-ncarcă, prinde viață, Din tinda toamnei se pornește vântul Spre porumbiștea deșelând pământul Și spre mătasea verde din fâneață. De rodul greu din ram scâncesc proptele Sub mărul plin de râsete rotunde, Iar dinspre piersici simți cum te pătrunde Belșugul galben până la plăsele. E grea povara dulce din livadă Cum și în cucuruz cu greu apasă, Și peste tot, când seara-ncet se lasă, Se-nchide-a mulțumirii acoladă. Pe pânză-i rodul plin al unei toamne, Iar șevaletul tace a uimire; Privesc tabloul plin de mulțumire Dar să-l semnez nu pot, semnează-l, Doamne! Căci doar a Ta e din vecii rodirea Chiar dacă noi mai scrijelim pe glie, De-aceea pun pe pânza caldă, vie, În loc de semnătură… mulțumirea! Simion Felix Marțian
Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus. (1 Ioan, 2:6)
Îşi alesese o cale şi o urma cu abnegaţie. Nu era dus de curent, ci alimentat cu convingeri proprii, pe care le împletea cu un zel uimitor. Şi totul, credea el, pentru a apăra Legea lui Dumnezeu. Acesta era Saul din Tars, „fariseu după cea mai îngustă partidă a religiei” sale. (Fapte, 26:5) Apărător …
Continuă lectura „Când Dumnezeu schimbă macazul”
