Tablou autumnal

Pe șevalet e  pânza încă goală Dar toamna-și varsă marea de culoare Din lan, din pom, din crâng, din iaz, din floare Și toate prind pe pânză rânduială. Imaginea se-ncarcă, prinde viață, Din tinda toamnei se pornește vântul Spre porumbiștea deșelând pământul Și spre mătasea verde din fâneață. De rodul greu din ram scâncesc proptele Sub mărul plin de râsete rotunde, Iar dinspre piersici simți cum te pătrunde Belșugul galben până la plăsele. E grea povara dulce din livadă Cum și în cucuruz cu greu apasă, Și peste tot, când seara-ncet se lasă, Se-nchide-a mulțumirii acoladă. Pe pânză-i rodul plin al unei toamne, Iar șevaletul tace a uimire; Privesc tabloul plin de mulțumire Dar să-l semnez nu pot, semnează-l, Doamne! Căci doar a Ta e din vecii rodirea Chiar dacă noi mai scrijelim pe glie, De-aceea pun pe pânza caldă, vie, În loc de semnătură… mulțumirea! Simion Felix Marțian