De mușcătura gerului câinos Scâncește alb zăpada sub picioare, Iar florile de gheață uimitoare Dau zorilor sărutul dureros. Copacii suri sunt amputați de ger, Trosnind a neputință și-a durere, Și-n croncănit și cioburi de tăcere Își pun bandaje sinilii de cer. Resimte ca o rană tot ce-i viu Îmbrățișarea pătimaș-a iernii, Din zori cu ger la frigul din vecernii Și nopțile tăioase-n strai corbiu. Și dacă gerul crunt, acum în toi, Îl definim ca lipsă de căldură, Răceala-n lume, izbucnind în ură, Este absența dragostei din noi. Cum biciuiți de vânt fugim de ger Și căutăm căldura cu ardență, Să căutăm și-a dragostei prezență Și lumea va ieși din frigider. Să ne iubim cu suflet cald mereu, Dând păcii șansa ce i se cuvine, Și-abia atunci vom înțelege bine Că Dragostea e Însuși Dumnezeu! Simion Felix Marțian