Bisericii, un tort aniversar

 Pogorârea Duhului Sfânt, eveniment marcant în istoria Bisericii, a avut loc în timpul uneia dintre sărbătorile poruncite evreilor: Cincizecimea. Și asta nu întâmplător. La fel ca și în cazul Învierii, care s-a petrecut în timpul Paștelui evreiesc.

  În timpul acestor sărbători, evreii din țară, ca și cei din diaspora, mergeau în pelerinaj la Ierusalim. Călătoreau de prin toate provinciile imperiului, de pe unde se stabiliseră, însoțiți și de prozeliți, de noii convertiți la iudaism. Astfel, evenimentele amintite s-au derulat în prezența a sute de mii de martori. Aceștia au dus vestea despre cele întâmplate peste tot, prin lumea cunoscută pe atunci.

  Despre acest eveniment, extrem de important, s-a scris mult și s-a vorbit mult. Și pe bună dreptate, căci este vorba de împlinirea promisiunii lui Isus, de Mângâietorul promis. S-a vorbit despre rolul Duhului Sfânt în creșterea Bisericii, dar și în viața personală a credinciosului, ca echipare necesară. Sunt lucruri evidente în scrierile evanghelistului Luca.

  Dar pentru că la predica lui Petru au primit Cuvântul „aproape trei mii de suflete” (Fapte, 2:4), putem vorbi de această zi ca fiind ziua de naștere a Bisericii. Și cum despre celelalte aspecte ale sărbătorii s-a tot scris, asupra acestuia m-am hotărât să mă opresc. Da, este ziua de naștere a Bisericii lui Cristos.

 Biserica-trup, Biserica-turmă, Biserica-mireasă. Biserica cu o istorie zbuciumată, prigonită de la naștere și până la final. Un final așteptat, o veșnicie de slavă cu Cel ce-i este Capul, cu Isus Cristos.

  Și pentru că este ziua ei, m-am gândit la un tort aniversar. Un tort strălucitor, din sfințenie, din curăție de inimă. Un tort copt la focul dragostei de Cristos și a dorului de cer. Un tort cu gust de fapte bune și iubirea aproapelui. Un tort ornat cu daruri sfinte. Cât despre urări, cea clasică cu „La mulți ani!” nu i se potrivește, pentru că ea trăiește spunând: ”Vino, Doamne Isuse!”

  Așadar, rămânem la tort, adaptând urarea la ceea ce-și dorește: La o veșnicie de slavă cu Cristos, Biserică!

Simion Felix Marțian