Atunci când L-am atins pe Dumnezeu, Au dispărut în hăuri abisale Busole, hărți și puncte cardinale, Și-am fost în Univers doar El și eu. Atunci când L-am atins pe Dumnezeu Eram vulcan ce erupea fierbinte, Și-n izbucnirea mea de simțăminte Se-nvăpăia al dragostei nucleu. Atunci când L-am atins pe Dumnezeu, Simțeam că-mi curg din inimă cascade, Și stropi de-argint, cu mii de miriade, Purtau în ei boboci de curcubeu. Atunci când L-am atins pe Dumnezeu, Îmi înflorea și lacrima sub pleoape, Și pacea mă învăluia de-aproape Ca-ntr-un tihnit apus violaceu. Atunci când L-am atins pe Dumnezeu, Ceva din El a coborât în mine, Căci de atunci, senzația de... bine Este într-un continuu apogeu. De când eu L-am atins pe Dumnezeu Cu rugăciunea mea de foc încinsă, Ea, ruga mea, e tot spre El întinsă, Și-n mâna Lui o să o țin mereu! Simion Felix Marțian