Istoria lui Iosif, fiul lui Iacov, este de-a dreptul fascinantă. Fiu născut la bătrânețe, se bucura de atenția deosebită a tatălui său, care îl iubea „mai mult decât pe toți ceilalți.” (Geneza, 37: 3) Și, peste asta, Dumnezeu Însuși îl tratează deosebit, vorbindu-i prin vise.
În visele lui se vedea într-o postură privilegiată, în timp ce familia sa îi făcea plecăciuni. Este puțin probabil ca visele să-i fi gâdilat orgoliul, pentru că era tânăr și naiv. Atât de naiv încât nu și-a dat seama că, povestind visele, ațâță mânia fraților săi. Care se aprinsese în urma tratamentului special de care se bucura.
Așa începe drumul greu, zbuciumat al unui om care ducea cu el… vise. A căror împlinire nu se întrezărea la orizontul întunecat care voia parcă să-l strivească. Să-i înăbușe speranțele.
A fost mai întâi complotul fraților săi, care voiau să-l omoare. Salvat de la moarte la intervenția fratelui său Ruben, a fost aruncat într-o groapă. Departe de lumină, de oameni, de… vise. Dar pentru că a trecut pe acolo o caravană de negustori, au hotărât să-l vândă acestora. Și au făcut-o.
Să recapitulăm? Iată: Omul cu vise de la Dumnezeu este mai întâi ținta unui complot sângeros, apoi dezbrăcat și aruncat într-o groapă, pentru ca după aceea să fie vândut ca sclav. De către frații săi! Și lucrurile nu se opresc aici. Negustorii, ajunși în Egipt, își scot investiția, cu benificiile aferente, vânzându-l la rândul lor lui Potifar, dregător la curtea lui faraon.
Din casa acestuia ajunge în închisoare. Nevinovat. Și anii trec, fără a se vedea vreo legătură între visele lui și viața de … coșmar. Dar a venit și momentul eliberării. Și al ascensiunii sale. Căci ce altceva ar puteau să însemne cuvintele lui faraon : „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.”(vers 41)
Au venit anii de belșug, urmați de anii de foamete, și înfloritorul comerț cu grâne. Așa au ajuns frații lui Iosif în Egipt și „s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.”(Geneza, 39:26) A fost împlinirea a ceea ce Dumnezeu îi arătase. Nu a fost planul lui Iosif și nici dorința lui. A fost planul lui Dumnezeu. Iar ceea ce hotărăște Dumnezeu își urmează drumul neabătut, spre împlinire. Chiar dacă uneori ni se pare că viața nu mai are loc de vise.
Promisiunile divine sunt neclintite. Și una dintre ele este: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului.“ (Matei, 28:19) Să purtăm în noi lumina promisiunilor, căci de împlinirea lor se va îngriji El. Dovedind, însă, credincioșia lui Iosif.
Simion Felix Marțian