A mai trecut un anotimp prin noi, Cutreierând prin nevăzute breşe, Şi dacă ieri ne-mbujorau cireşe, Ne şiroiesc acum în suflet ploi. Ne-au triluit amiezi cu ciocârlii Pe săgetări de rândunici măiestre, Şi-acum ne dor albastrele ferestre Prin care fug cocorii cenuşii. Şi calendarul fâlfâie zbârlit În aşteptarea argintatei brume, Şi-n întomnarea coborând pe lume Mă simt aşa, deodată, stingherit. Însă mă scutur de acest tablou Ce mă îndeamnă la melancolie, Şi-mi zic, vibrând, că toamna-i bogăţie, Cu-nţelepciune bonus, sau... cadou. Şi,-nseninat în universul meu, Îngenunchez pe frunze, strigând: Doamne, Dă-mi bucuria iminentei toamne Ca dar divin, căci Tu eşti Dumnezeu! Simion Felix Marţian