„Felicitări, omule!”-i-am fi spus noi, poate, moşierului care-şi evalua cu încântare recolta. Chiar dacă ascundeam o umbră de invidie. Căci acest agricultor, eroul pildei lui Isus, pe care ne-o prezintă evanghelistul Luca (12: 16-21), s-a bucurat de un an bogat, de o recoltă deosebită.
Şi ce-am mai fi făcut noi? L-am fi invitat la un post de televiziune, pentru că- nu-i aşa?- poate fi exemplu şi pentru alţi fermieri. Şi aici l-am fi auzit vorbind despre planurile sale de extindere: „Îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari.” (Luca 12:18). Iar planurile sale pe termen lung includeau şi o viaţă de plăceri, înlesnită de bogăţiile acumulate.
Ce este condamnabil în atitudinea lui? Faptul că a avut o recoltă bogată dovedeşte pasiune şi hărnicie şi e de lăudat. Poate fi lăudat şi pentru planurile sale de extindere, care dovedesc pricepre în afaceri şi perseverenţă. Şi nu-l putem condamna nici pentru planurile sale „de vacanţă”. Sunt, totuşi, planurile unui om care are nevoie de odihnă.
Dar sentinţa lui Dumnezeu sună implacabil: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”
Unde greşise? În faptul că L-a exclus pe Dumnezeu din ecuaţie.
Ar fi putut să fie prezent în ecuaţia lui, aducându-I „cele dintâi roade”, potrivit Legii, şi s-ar fi bucurat şi de binecuvântarea recoltelor viitoare. Putea să fie prezent în ecuaţie prin ceea ce ar fi dat celor mai puţin favorizaţi decât el. Prezenţa lui Dumnezeu în ecuaţie se impunea şi prin rugăciunile de mulţumire pentru recoltă, dar şi de încredinţare în mâna Lui pentru viitor.
Ar fi putut să fie, ar fi putut să fie… Dar, n-a fost! Şi verdictul este tragic.
Nu ne putem permite să ignorăm latura spirituală a vieţii. Ba, mai mult, trebuie să-i acordăm întâietatea cuvenită.
Iar în planurile noastre de viitor, chiar şi pe termen scurt, trebuie inclus Dumnezeu.
Simion Felix Marţian