Sonet de noiembrie

Sărutul brumei tot mai pătimaș

Pătrunde-n toamnă dincolo de coajă,

Drapând  solemn, cu-a cețurilor vrajă,

Tabloul umed, rece și golaș.

 

Bătrânul plop tușește stând de strajă,

Lipsit de al frunzișului panaș,

Și-n vântul care zburdă nărăvaș

Tristețe-n gri de croncănit degajă.

 

E luna rece-a straiului de tină,

Dar și a siguranței că-n pământ

Așteaptă bobul startul spre lumină.

 

De-aceea, Doamne, prin al Tău Cuvânt,

Dă toamnei mele de tristeți și vină

Speranța că voi încolți-n Cer, sfânt!