În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere. (Efeseni, 3:12)
Crochiu de primăvară
E primăvară-n zborul de cocoare,
În fulgi târzii ce se transformă-n plâns
Pe buza florii și pe ochiul strâns
Al mugurului înfiat de soare.
E primăvară-n gâlgâit de sevă
Și-n câmpul cald râzând cu bănuței,
În turmele ce înfloresc cu miei
Când lupii se retrag, intrând în grevă.
E primăvară-n măduva din oase
Cu vie dezmorțire de sezon,
În triluri franjurate, ton cu ton,
Și-n brazda grea ce a belșug miroase.
E primăvară-n viața ce renaște
Cu cântec nou pe buze și-n urechi,
În turla unde clopotul cel vechi
Repetă deja dangătul de Paște.
E primăvară-n toată primenirea,
Pereții lumii se albesc cu var,
Un alb care devine tot mai rar
În straiul ce îmbracă omenirea.
E primăvară, Doamne, peste toate,
Și dacă mai suntem în suflet goi,
Ne împrimăvărează și pe noi
Și ne spoiește-n alb de bunătate!
Simion Felix Marțian
Versetul zilei
Buzele celui neprihănit știu să vorbească lucruri plăcute,dar gura celor răi spune răutăți. (Proverbe, 10:32)
Sonet de martie
Pe cerul azurat cu Voroneţ
Surâde galben soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Slăbindu-şi chinga-n ultimul dezgheţ.
Pe caldul portativ cântă aezii,
Pictând cu ciripitul îndrăzneţ
Pe horbota de-un verde pădureţ,
Decor tivit pe aura livezii.
În mugurii pleznind a înviere
Un ciclu se reia repetitiv,
Dând timpului şi start şi-aliniere,
Dar noi, având un alt obiectiv,
Îţi cerem, Doamne, azi: prin sfânta-Ţi vrere
Dezgheaţă inimi reci, definitiv!
Simion Felix Marțian
Versetul zilei
Învață-mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu! Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! (Psalmii, 143:10)
Taci, mare!
Avuseseră una dintre zilele acelea încărcate, cu drumuri lungi şi obositoare prin arşiţa neprietenoasă, pe lângă care mai trebuiau să suporte şi îmbulzeala mulţimii. Însă o făceau de dragul Învăţătorului. Şi-al învăţăturii Lui. Dar parcă era prea mult pentru o zi.
După ce au dat drumul noroadelor să plece la casele lor, s-au hotărât să treacă pe malul celălalt. Pe malul de răsărit al Ghenezaretului. ,,Partea cealaltă” (Marcu 4: 35) era mai puţin aglomerată şi oferea şanse mai mari să găsească liniştea de care aveau nevoie. Şi liniştea părea să se instaleze încă de la desprinderea bărcii de ţărmul pe care zgomotole păreau să fie înghiţite de înserare.
Cât să fi durat liniştea? Nu prea mult, căci neprevăzutul s-a năpustit asupra lor cu vânt şi valuri. Neprevăzut? Da, chiar şi pentru experimentaţii pescari care tăiaseră lacul de nenumărate ori în lung şi-n lat. O furtună cumplită i-a învăluit ameninţătoare, făcându-i neputincioşi.
Să lupţi cu furtuna? Nicio şansă. Salvarea lor nu putea să vină decât de la Isus, care dormea la cârmă. Aveau în faţa lor testul credinţei, dar în disperarea lor I s-au adresat : ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”.Îi păsa, dar avea siguranţa atotputerniciei.
Ucenicii L-au strigat ca pe o ultimă soluţie, dar ce le-au văzut ochii, nu doar că i-a uimit, dar i-a şi umplut de frică. Isus S-a ridicat maiestuos şi… A CERTAT VÂNTUL! Care s-a potolit ca un copil care a făcut o năzbâtie. Dar marea? Acesteia, Isus i-a zis: ,,Taci, fără gură!”(Marcu 4:39). ,,S-a făcut o linişte mare”, ne spune evanghelistul Marcu. Nu una oarecare, ci una mare. Aşa cum îşi doreau.
Dacă navighezi cu Isus, dar Îl chemi doar ca o ultimă soluţie, meriţi să simţi muşcătura furtunii. Şi dacă crezi că Dumnezeu ,,doarme”, insensibil la problemele tale, reciteşte psalmul 121: ,,Cel ce te păzeşte nu va dormita.” (vers.3b)
Nu vom fi scutiţi de furtuni, dar ,,Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.”( Ps 121: 4) Aşa e scris. Şi este Cuvântul lui Dumnezeu.
Simion Felix Marţian
Versetul zilei
Izgonește neadevărul din gura ta și depărtează viclenia de pe buzele tale! (Proverbe, 4:24)
În ger, despre căldură
De mușcătura gerului câinos Scâncește alb zăpada sub picioare, Iar florile de gheață uimitoare Dau zorilor sărutul dureros. Copacii suri sunt amputați de ger, Trosnind a neputință și-a durere, Și-n croncănit și cioburi de tăcere Își pun bandaje sinilii de cer. Resimte ca o rană tot ce-i viu Îmbrățișarea pătimaș-a iernii, Din zori cu ger la frigul din vecernii Și nopțile tăioase-n strai corbiu. Și dacă gerul crunt, acum în toi, Îl definim ca lipsă de căldură, Răceala-n lume, izbucnind în ură, Este absența dragostei din noi. Cum biciuiți de vânt fugim de ger Și căutăm căldura cu ardență, Să căutăm și-a dragostei prezență Și lumea va ieși din frigider. Să ne iubim cu suflet cald mereu, Dând păcii șansa ce i se cuvine, Și-abia atunci vom înțelege bine Că Dragostea e Însuși Dumnezeu! Simion Felix Marțian
Versetul zilei
Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. (1Ioan, 5:14-15)
Rugăciunea care frânge lanţuri
Nu era nici Ritz, nici Hilton, ba dimpotrivă, extrema opusă a confortului, şi totuşi bărbatul părea să aibă un somn profund, liniştit. Iar lanţurile de la mâini nu erau decorative. Doi ostaşi înarmaţi până-n dinţi îl încadrau, iar ceilalţi, din cele „patru cete de câte patru”(Fapte, 12:4) vegheau la uşă. Somn uşor, Petre!
El era, apostolul. Irod l-a prins şi l-a întemniţat după ce a văzut că procedând astfel şi cu alţii din Biserică, ba chiar omorându-l pe Iacov, fratele lui Ioan, îi creşte popularitatea în faţa iudeilor. Îl saltă în sondaje.
Şaisprezece soldaţi înarmaţi păzeau un om înlănţuit, care nu era nici periculos, nici agresiv. Chiar dacă era mai temperamental. Pe ce considerente s-or fi luat astfel de măsuri? Se gândeau, oare, la mormântul Mântuitorului? Dar experienţa de atunci le-a dovedit că nu pot lupta cu Dumnezeu. Nici cu cei ce se roagă. Căci „Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.”(Fapte, 12:5)
Aşadar, „periculosul” deţinut visa liniştit, păzit de oştaşi dar OCROTIT de Dumnezeu, când un înger i-a dat deşteptarea lovindu-l în coastă. După ce lanţurile i-au căzut de pe mâini, s-a îmbrăcat, la îndemnul îngerului, şi l-a urmat spre ieşire, fără a întâmpina vreo împotrivire. Poarta de fier dinspre cetate „li s-a deschis singură”, căci Dumnezeu n-are nevoie de fotocelule, iar după ce-au ieşit în uliţă îngerul a dispărut.
Răcoarea nopţii l-a trezit pe Petru la realitate, dându-şi seama că ceea ce se întâmplase n-a fost o vedenie. Primul lui gând a fost să meargă la cei ce se rugau pentru el, să le spună că rugăciunile le-au fost ascultate.
Multe s-or fi schimbat de atunci până astăzi, dar Dumnezeu nu S-a schimbat. Nici lupta pentru Adevăr. Şi nici împotrivirea. Aşa că sunt încă oameni care suferă pentru Evanghelie. Pentru răspândirea ei.
Dumnezeu Îşi apără lucrarea, dar ni i-a încredinţat nouă pe aceşti luptători, punându-ne la dispoziţie şi modalitatea de a-i ajuta: RUGĂCIUNEA! Iar demersurile noastre în acest sens vor da roade.
Şi dacă nu ne bătătorim tălpile însoţindu-i pe cei ce, asumându-şi riscuri, duc Evanghelia „până la marginile pământului”, să ne bătătorim genunchii. Rugându-ne. Şi inimile noastre vor fi înviorate de zăngănitul lanţurilor care cad.
Simion Felix Marţian