Autor: salem

Au rămas pentru noi personaje învăluite în mister, pentru că evanghelistul Matei nu a insistat pe amănunte. Erau magi și asta avea legătură cu preocuparea lor pentru pătrunderea tainelor stelelor. Să fi fost preoți? Sau împărați? Vechile tradiții îi plasează când pe o poziție când pe alta.

Rămânând însă la ceea ce știm cu certitudine, putem spune că înțelegeau mersul astrelor și semnificația semnelor care se arătau. Citeau în stele ca în gazeta de dimineață, cu deosebirea că stelele, neavând nevoie de creșterea tirajului, nu mințeau.

Dumnezeul lui Israel nu încuraja cititul în stele. Ba dimpotrivă. El vorbea poporului Său prin proroci. Dar magii nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. Nu încă.

Nici numărul magilor nu-l știm. Tradiția vorbește de trei, pornind de la numărul darurilor: aur, tămâie și smirnă. Dar nici acest amănunt lipsă nu are importanță. Important este că au înțeles și au ajuns acolo unde a trebuit să ajungă. Și, mai ales, să se închine.

La celălalt pol al cunoașterii erau păstorii. Ei își ridicau ochii spre boltă doar să vadă dacă nu vine ploaia. Semnele astrelor nu era treaba lor. Ei aveau îndeletniciri mult mai practice: să asigure semenilor hrană și îmbrăcăminte. Vitale.

Dar Vestea bună era și pentru ei, așa că Dumnezeu a ales să le vorbească printr-un înger. Și chiar dacă s-au înfricoșat, au înțeles mesajul.

Mesia trebuia să vină în lume, potrivit profețiilor, și semnele confirmau împlinirea acestora. Alte profeții vorbesc despre revenirea Fiului lui Dumnezeu, și împlinirea lor este precedată de semne. Și acestea profețite. Cu claritate. Și atât de vizibile astăzi.

Dacă sărbătoarea Nașterii înseamnă pentru noi doar înfrumusețarea cu detalii colorate a istoriei magilor, n-am înțeles nimic. Noi trebuie să ne concentrăm asupra semnelor vremii noastre. Sunt vizibile și grăitoare.

Revenirea Fiului lui Dumnezeu nu mai înseamnă o întâlnire la iesle. Sau acasă. De data asta are o altă dimensiune. Și pentru întâlnirea aceast trebuie să ne pregătim. Semnele actuale nu sunt pentru magi. Sunt pentru toată lumea.

Așadar, atenție la semne. Domnul nostru vine.

Simion Felix Marțian

 Era ziua Sabatului și Mântuitorul, „după obiceiul Său”, era în sinagogă, învățând norodul. Și chiar dacă preocuparea Sa era mântuirea oamenilor, era sensibil ȘI la suferințele lor trupești. Așa că nu putea să treacă cu vederea prezența, printre ascultători, a unei femei gârbove.

 Această femeie „era stăpânită de un duh de neputință și nu putea să-și îndrepte spatele.”(Luca, 13:11) Și această stare dura de 18 ani. Impresionat de starea femeii, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta.” (v. 12) Este doar una dintre nenumăratele vindecări cu care Isus a uimit noroadele, dar implicația spirituală a lucrării este mult mai profundă.

  Putem să umblăm cocoșați spiritual o viață întreagă, fără să scăpăm de această legătură demonică. Pentru că minunile se petrec doar în prezența lui Isus. Și în această stare de gârboveală spirituală vom vedea doar pământul, fără a ne bucura de lumină. Dar cum se ajunge la această stare?

  Una dintre legături este preocuparea excesivă pentru pământ, pentru lucrurile materiale. În felul acesta nu ne vom ridica privirea spre cer și chiar vom ignora orice ține de spiritualitate. O altă legătură este necredința. Când consideri că nu ești decât un amestec de elemente chimice care se vor întoarce în circuitul universal, nu ai de ce să privești cerul și rămâi aplecat asupra pământului care te hrănește.

  Surprinzător, o altă cauză a acestei cocoșări este… falsa spiritualitate. Poți să umbli îndoit de bagajul enorm de erezii, de dogme care nu au nicio legătură cu Adevărul. Și să te mai și amăgești. Apropiindu-ne de Isus putem să auzim cuvintele pe care le-a auzit femeia gârbovă. Și, îndreptându-ne, să-I vedem fața.

  Această poziție care e incomodă, și ne ține și departe de lumină, nu este nicidecum un semn de smerenie, cum ni se sugerează. Noi trebuie să fim drepți și demni, pentru că trebuie nu doar să predicăm adevărul, ci să-l și apărăm. Cu luciditate.

  Într-o astfel de poziție ne văd cei care pun pe seama Scripturii dictonul „Crede și nu cerceta!” Fals. Biblia ne îndeamnă la cercetare, la studiu. Și ne mai îndeamnă să cerem înțelepciune, care ne va fi dată. Cât despre citatul amintit, el aparține lui Celsus, filosof grec din sec II, ADVERSAR al creștinismului.(Alethes logos, cca 177AD)

  În Numele lui Isus, fruntea sus, copii de Rege! Și privirea spre cer, să-L putem întâmpina. Venirea Domnului este aproape, oricât ar nega cei ce nu văd decât pământul.

Simion Felix Marțian

 Părea să fie un ospăț obișnuit, chiar dacă invitatul de onoare era Isus. Fariseul Simon, zis și „leprosul”, invitase la el acasă, pe lângă Învățător cu ucenicii Lui, și pe alți cunoscuți din Betania. Și poate că evenimentul ar fi fost înghițit de uitare, dacă…

  Dacă nu ar fi apărut „o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump” (Matei, 26:7). Ei, și? „Și pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.” Mai multe amănunte asupra acțiunii găsim în celelalte Evanghelii.

 Dacă suntem uluiți de gestul femeii, ne trezește dușul rece al dezaprobării celor din jur. Iuda, cel care purta punga comună, a și evaluat mirul: 300 dinari! Și pentru că un lucrător obișnuit era plătit cu un dinar pe zi, această sumă se aduna într-un an, dacă nu cheltuiai nimic. Greu de realizat.

  Dezaprobarea era însoțită de cuvintele: „Ce rost are risipa asta?”(v 8) Sau: „Mirul s-ar fi putut vinde și banii să se dea săracilor.”(v 9)  Compasiune sinceră? Nicideum: „Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul ce ținea punga, lua el ce se punea în ea.” (Ioan, 12:6)

  Isus aprobă gestul femeii, care-i asigură notorietatea: „oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta.”(v 13). Atitudinea lui Isus ne îndeamnă, oare, la a-i neglija pe săraci? O, nu! Dar El a spus: „Pe săraci îi veți avea totdeauna cu voi.”(v 11) Și toată învățătura Lui este despre dragostea manifestată, deci despre mâna întinsă spre a ajuta. Însă nu trebuie neglijată închinarea cu ofrande. Sunt lucrări separate. Este un lucru pe care nu-l înțeleg cei ce strigă: „Vrem spitale, NU Biserici!” Corect ar fi: „Vrem Biserici ȘI spitale!” Pentru că nu se exclud.

  Revenim la jertfa femeii, amintindu-ne cuvintele lui David: „ …nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, care să nu mă coste nimic”. (II Samuel 24 : 24) Pe femeia aceasta a costat-o, și nu puțin, dar a făcut-o cu dragoste. Chiar dacă nu știa nimic despre mesianitatea lui Isus.

  Poziția noastră este privilegiată față de a femeii. Noi știm cine e Isus, știm ce a făcut pentru noi și mai știm că S-a dus să ne pregătească un loc în Cer. Și cu toate astea, ni se pare atât de greu să aducem jertfe care ne costă. Uneori e nevoie de banii noștri, alteori de renunțări. La confort, la tabieturi…

 Mântuitorul nostru merită. Mai mult? Nu, ci totul!

Simion Felix Marțian