Autor: salem

Nu era la prima sa experiență în detenție. Chiar și în Roma a mai existat anterior un astfel de episod. Iar înainte de a ajunge la Roma, a cunoscut închisorile din Filipi și Cezareea. Aceste episoade dureroase, dar și multe altele, au marcat drumul de vestitor al Evangheliei pentru apostolul Pavel. Dar îi dădeau o aură luminoasă de învingător.

  Se apropia de sfârșitul „alergării” cum el însuși se exprima, și din închisoarea Romei scria ultima sa scrisoare, care era adresăta lui Timotei, copilul său spiritul. În ea își exprima durerea că nu-i mai avea alături pe foștii tovarăși de slujire, și îl chema pe Timotei pe la el.

  Vizita unui om la care ținea mult ar fi adus o mare bucurie, la aceasta adăugându-se și faptul că putea să-i mai aducă unele lucruri de care avea nevoie. Și chiar i-a scris în privința asta.

  Încă nu apăruseră în Europa nici arahidele, nici ciocolata, dar cu siguranță erau alte bunătăți. Însă Pavel nu i-a scris prietenului să că ar dori așa ceva. Dar pentru că era frig, se apropia iarna, îi trebuia ceva să se încălzească: mantaua și cărțile. Căldură pentru trup și pentru suflet. „Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele. ” (2 Timotei 4:13)

  Cererea lui privitoare la cărți ar putea să surprindă, chiar dacă cititul înseamnă cunoaștere. Pentru că pe Pavel îl caracteriza cunoașterea, deci n-ar mai fi avut nevoie de asta. Studiase teologia la Ierusalim, iar Evanghelia o primise pe cale divină de la Cristos.

  Lectura mai poate să întărească credința, dar la Pavel nu mai era nevoie, după experiențele miraculoase avute. Convertirea lui, petrecută pe drumul Damascului, a fost un miracol, dar a avut parte de atâtea altele, unele fiind făcute de Dumnezeu prin mâinile lui.

  Cititul i-ar fi îmbogățit cultura generală, dar Pavel nici de aceasta nu mai avea nevoie. A dovedit în Areopagul atenian că le cunoaște grecilor scrierile, dându-le citate din scriitorii lor. Așadar, avea o cultură vastă.

  Să-și alunge plictiseala, oare? Nicidecum! Detenția sa din Filipi ne arată că Pavel nu se plictisea niciodată, în închisoare rugându-se și înălțând cântări de laudă lui Dumnezeu. Și privind minunile Sale.

 Chiar dacă cererea lui pare neîntemeiată, ea se justifică. Poate nu mai avea ce să învețe, dar Pavel cunoștea puterea de îmbărbătare și de mângâiere a celor scrise. Voia să-și simtă cărțile alături, să le vadă lumina.

  De aceea e surprinzător că mulți „credincioși” contemporani disprețuiesc Cartea. Deși nu au nici experiența, nici credința, nici cultura lui Pavel, consideră că nu este nevoie să citească. Se mulțumesc cu o cunoaștere a lui Dumnezeu… „după ureche”. Isuficient.

  Apostolul Pavel ne îndeamnă, printre altele: „Călcaţi pe urmele mele”. Am putea să o facem și în privința cititului? Pentru că cititul înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea înseamnă putere. Ca să rămânem în picioare, ancorați în Adevăr.

Așadar, lectură plăcută!

 

Simion Felix Marțian

Ce părinte n-ar înţelege, oare, cum sună în gura unui tată cuvintele: „Fetiţa mea trage să moară” ?(Marcu 5:23). Sau n-ar înţelege zbuciumul lui. Aceasta era tragedia pe care o trăia Iair, un fruntaş al sinagogii. Singurul său copil, o fetiţă de doisprezece ani, era pe cale să… se stingă.

Neputinţa de a face ceva într-o astfel de situaţie generează disperare. Fă ceva, tată! Dar ce? Încotro să mă-ndrept? La cine să apelez? Ce s-ar putea face, totuşi? Chiar dacă n-ai fost pus în situaţia de a pune astfel de întrebări, nu e greu să înţelegi ce era în inima acestui tată.

Speranţa a înflorit când Isus a revenit în cetatea lor, aflată pe malul apusean al Ghenezaretului. Acel Isus? Da, acel Isus, Învăţătorul care făcea miracole. Ce trebuie să fi simţit Iair? El, fariseul, s-a dus să I se închine, rugându-L să intervină. O, binefăcătoare speranţă!

Dar lovitura a venit năucitoare, prin cei sosiţi de la locuinţa lui: „Fetiţa ta a murit, nu-L mai deranja pe Învăţător!” Şi speranţele se năruie. Reînvie, însă, când Isus, care urmărea scena, îi spune lui Iair: „Nu te teme, crede numai!”

Ce să crezi? Şi…cum? Doar oamenii aceia ştiau ce vorbesc. E moartă!!! Crede, Iair! Dumnezeul despre care le vorbeşti oamenilor în sinagogă are putere asupra morţii. Iar Cel ce stă în faţa ta a dovedit că poate face minuni. Nu te-ndoi, Iair!

Şi miracolul s-a produs. La cuvintele lui Isus: „Talita, cumi”, fetiţa s-a ridicat şi a început să umble. Pentru că Isus era acolo. Şi pentru că Iair a crezut, împotriva evidenţei.

Ni se-ntâmplă pre des să ne lăsăm cuprinşi de disperare în situaţii mai puţin dramatice. Mult mai puţin! Când nici măcar nu este vorba de viaţă şi moarte. Oare Dumnezeul lui Iair nu este şi Dumnezeul nostru? Isus e mereu pe aproape. Doar la…o rugăciune distanţă.

Încercarea e prea grea şi nu vezi nicio ieşire? Ascultă cuvintele lui Isus: „Nu te teme, crede numai!”

Simion Felix Marţian